ANPC

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

GUVERNUL ROMANIEI
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU
PROTECTIA CONSUMATORULUI

Telefonul consumatorilor
0219551

ANPC a participat în perioada iunie 2016 - decembrie 2017, împreună cu autorități de supravegherea pieței din alte 16 state membre ale UE la un proiect coordonat de PROSAFE referitor la jucării

08-01-2018
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a participat în perioada iunie 2016- decembrie 2017, împreună cu autorități de supravegherea pieței din alte 16 state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Spania, Grecia, Republica Ceha, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Suedia si Slovacia) la un proiect coordonat de PROSAFE* ce a avut ca scop identificarea pe piață a jucăriilor de plastic care ar putea prezenta un risc chimic.

În cadrul proiectului fiecare stat participant a prelevat 15 probe din următoare categorii: 
  • păpuşi din plastic
  • jucării gonflabile
  • jucării-cărţi din plastic
  • jucării de baie/comprimabile
 
Toate probele recoltate au fost analizate la laboratorul Institutului Italian pentru Siguranța Jucăriilor, una dintre cele mai prestigioase instituții în domeniu la nivel mondial.
Prelevarea eșantioanelor a fost făcută de la producători (12 probe), de la importatori (75 probe), de la distribuitori (137 probe), dar si din unitățile vamale (31 de probe).
Din cele 255 de probe analizate, un numar de 50 de probe au fost depistate ca fiind neconforme, astfel: Belgia-1, Spania-2, Grecia-4, Republica Ceha-3, Estonia-1, Letonia-3, Lituania-7, Luxemburg-1, Malta-4, Norvegia-2, România-3, Olanda-1, Polonia-4, Portugalia-7, Suedia-2 si Slovacia-5.
În cazul României, toate loturile de jucării care nu îndeplineau standardele au fost retrase de pe piață.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi sfătuiește pe cetățeni să fie atenți la următoarele detalii atunci când achiziționează o jucărie:
-numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorilor  şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi
-marcajul de conformitate CE trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neştersă în cazul jucăriilor de dimensiuni mici sau compuse din părţi mici, marcajul poate fi aplicat pe o etichetă sau pe un prospect interior.
-vârsta minimă a copilului pentru care este destinată jucăria trebuie să fie înscrisă pe ambalaj.
-instrucțiunile de utilizare care însoțesc jucăriile trebuie să atragă atenția utilizatorilor sau supraveghetorilor acestora asupra pericolelor inerente și riscurilor de vătămare legate de utilizarea jucăriilor și asupra modului de a le evita.
 
*PROSAFE (www.prosafe.com) este o organizatie profesionala non-profit care lanseaza, in fiecare an, cu finantarea Comisiei Europene, proiecte de Actiuni comune derulate de autoritatile de supraveghere din statele membre. Actiunile comune vizeaza aspecte de supravegherea pietei in domeniul reglementat de Directiva privind securitatea generala a produselor.